AplaHydroStop Reflecta, pasta acrilică destinată hidroizolării teraselor

 

 

 

Schimbările climatice din ultima perioadă, prin amploarea şi prin consecinţele pe care le produc,  încep  să-i îngrijoreze şi pe constructori, care se  văd obligaţi să ia în calcul protejarea mai eficientă a construcţiilor împotriva factorilor atmosferici.  Pe de o parte, apar perioade cu frig extrem şi căderi masive de zăpadă iar, pe de altă parte, sunt tot mai dese perioadele cu temperaturi caniculare şi umiditate mare, urmate de ploi puternice în  timp foarte scurt.

AplaHydroStop Reflecta este un produs uşor de aplicat cu trafaletul, cu pensula sau cu pompe sub presiune, peste o mare varietate de suporturi, inclusiv peste membrane bituminoase vechi.

 

HydroStop Reflecta strat 2 aplicare mecanizata_da

Oricare din aceste situaţii impune termoizolarea eficientă, dar şi hidroizolarea foarte riguroasă a clădirilor. În termeni de protecţie la apă, ceea ce altădată era văzut ca «opţional» sau se realiza sumar, printr-un strat de bitum, astăzi devine nu numai obligatoriu, dar trebuie realizat cu perfecţiune, bazându-ne şi pe materiale moderne, sigure, eficiente şi ecologice.

Piaţa de hidroizolaţii cuprinde o gamă largă de produse, fiecare având caracteristici proprii diferite şi domenii de aplicare diferite, existând, aşadar, o varietate amplă de sisteme hidroizolante.

Fabryo Corporation pune la dispoziţia clienţilor soluţiile clasice, pe bază de bitum şi membrane bituminoase, dar produce şi materiale de ultimă generaţie, şi anume produse hidroizolante pe bază de ciment-silicon (mortare „osmotice”), produse bicomponente pe bază de ciment-polimer (numite şi PCC) sau membrane lichide, monocomponente, bazate pe răşini acrilice.

Astfel, Fabryo a lansat recent AplaHydroStop Reflecta, o pastă acrilică destinată hidroizolării teraselor care, pe lângă proprietăţile de protecţie împotriva infiltrării apei, prezintă şi caracteristici de reflectare a căldurii solare, ceea ce conduce la scăderea temperaturii terasei pe care este aplicată.

În mod tradiţional, terasele clădirilor sunt hidroizolate cu produse pe bază de bitum care, însă, au dezavantajul unei manopere costisitoare, dificile, iar stratul rezultat este sensibil la radiaţia UV şi la temperaturile foarte scăzute. În momentul de faţă, peste 70% din acoperişurile tarasate ale blocurilor construite înainte de 1989 necesită renovare. Produsul AplaHydroStop Reflecta permite scăderea costurilor de refacere a hidroizolaţiilor vechi cu minimum 15% faţă de re-instalarea unui sistem de membrane bituminoase noi.

La această scădere a costurilor adăugăm avantajul unei temperaturi mai scăzute, în perioadele caniculare de vară, cu cca. 15-200C la nivelul ultimului etaj al clădirii.

Ca şi  exemple de aplicare a membranei lichide AplaHydroStop Reflecta putem da:

– hidroizolarea acoperişurilor terasate ale blocurilor de locuinţe

-repararea, printr-o hidroizolare nouă, a straturilor vechi de membrane bituminoase

-protecţia contra infiltrării apei în şape fisurate sau supuse la diverse tensiuni.

Acest produs se remarcă prin următoarele performanţe:

– Gata de utilizare, nu necesită nicio preparare, flacără, butelii de gaz sau unelte tăietoare

-Crează o membrană continuă netedă, fără rosturi sau îmbinări, ultraflexibilă şi elastică

-Membrana este rezistentă la apă, la îngheţ de -280C, la radiaţia solară, la grindină sau la alte fenomene meteorologice

-Datorită pigmenţilor speciali, reduce cu cca. 15-20OC temperatura acoperişului în zilele puternic însorite

-Expunerea la soare nu degradează membrana, ci îi determină creşterea rezistenţei

-Se aplică uşor cu gletiera, pensula, trafaletul sau prin pulverizare, în 2-3 straturi, posibil chiar în aceiaşi zi

-Aderenţă excelentă la diverse materiale-suport: beton, foi bituminoase, metal, lemn etc.

-Suprafaţa rezultată poate rămâne neacoperită, fiind expusă traficului uşor

-Datorită elasticităţii mari preia dilatările şi contracţiile normale ale suportului dar poate proteja şi suporturile ce prezintă microfisuri

-Produs pe bază de apă, ecologic şi cu utilizare simplă

-Se poate colora folosind pigmenţi pe bază de apă, rezistenţi la exterior.

Este de remarcat faptul că interesul pentru utilizarea acestor membrane a crescut foarte mult în ultimii 3 ani,  înlocuirea membranele bituminoase cu aceste produse fiind în creştere cu cca. 7% de la an la an.

HydroStop Reflecta – aspect final_da

Pentru hidroizolarea altor elemente de clădire, Fabryo Corporation a dezvoltat încă două tipuri de membrane:

AplaHydroStop 2K FLEX este un produs bicomponent constituit dintr-o pudră pe bază de ciment şi un latex lichid. Odată mixate cele două componente, rezultă o pastă ce se aplică prin pensulare şi care, după uscare, crează o membrană foarte flexibilă ce rezistă la presiuni de apă chiar de 7 atm. şi protejează elemente de construcţie situate la exterior sau sunt supuse la vibraţii, tensiuni sau coroziune.

Astfel, putem da ca şi  exemple de aplicare a mortarului bicomponent AplaHydroStop 2K FLEX:

-hidroizolarea fundaţiilor clădirilor, în faza de construcţie sau ulterior (reparaţii)

-pro
tejarea pereţilor rezervoarelor, canalelor, tunelelor, fântânilor, precum şi a unor elemente de legătură între părţi structurale (rosturi) sau fisuri etc.

-hidroizolarea piscinelor din beton, ce vor fi placate cu ceramică sau vopsite

-protecţia şapelor şi pereţilor peste care se doreşte aplicarea de plăci ceramice

-protecţia contra coroziunii la elemente de beton supuse la vibraţii şi la factori atmosferici agresivi (soare, vânt puternic, trafic auto) cum sunt: stâlpi de electricitate, viaducte, picioare de pod sau alte elemente imersate permanent în apă sau supuse la acţiunea gazelor din atmosferă.

AplaHydroStop 1K FLEX este un produs monocomponent gata de utilizare, sub forma unei paste de culoare albastră destinată hidroizolării elementelor interioare de construcţie (băi, bucătării, alte spaţii unde există risc de inundaţii). Acest produs este în mod special indicat pentru :

-hidroizolarea băilor şi bucătăriilor, inclusiv a celor cu pereţi de gips-carton (inclusiv plăcile „verzi” tratate hidrofob) sau a celor tencuite cu produse pe bază de ipsos sau ciment, care se vor placa cu ceramică sau piatră naturală

-protecţia contra scurgerii accidentale în jurul ţevilor de canalizare, sifoanelor de pardoseală, ţevilor de la sistemele de încălzire îngropate în pardoseală

-aplicată pe podele, poate constitui barieră contra vaporilor de apă proveniţi din sol, înaintea aplicării de parchet laminat, linoleum sau mochetă.

Echipa de tehnicieni de la Fabryo Corporation poate examina cerinţele specifice ale oricărui proiect de construcţie sau ale unei clădiri deja construite şi poate recomanda cea mai bună şi durabilă soluţie, cu materiale moderne ce pot conduce la economii substanţiale de timp, bani, manoperă şi care garantează durabilităţi în exploatare de ordinul a 20-25 de ani.